catedra Filosofie şi Bioetică,
Republica Moldova
catedra Filosofie şi Metodologie a Ştiinţei,
DEZVOLTAREA DURABILĂ – SECURITATEA –GLOBALIZAREA:
PROBLEME DE INTERCONEXIUNE ŞI INTERACŢIUNE
The incommensurability and insolvent of «development» and «security» notions are evident at the end of the XXth and XXIth centuries. This categories, in their essence, become as main criteria of function and being of every social system. In this article are examinated the security role and place (of the person, the state, the society) in realization of the stable (inoffensive) development of society, the globalization influence to this two phenomena, appearing and establishing of a new direction in philosophical science - the philosophy of security.
La răscrucea mileniilor II şi III a devenit evidentă indisolubilitatea şi comensurabilitatea noţiunilor de “dezvoltare” şi “securitate”, strânsa interconexiune şi interdependenţă dialectică a acestora. Categoriile în cauză, în esenţa lor, s-au pomenit a fi criteriile principale de funcţionare şi de existenţă ale oricărui sistem social, începând cu individul în parte şi finisând cu specia umană, cu biosfera în întregime.
De menţionat în această ordine de idei că nu orice dezvoltare poate fi inofensivă, neprimejdioasă şi multe dintre criteriile tradiţionale ale progresului, cum ar fi creşterea economică sau creşterea bunăstării materiale a poporului posedă graniţe naturale clar conturate. Cunoscuta interpretare a dezvoltării precum şi conceperea securităţii ca o ocrotire de pericole şi ameninţări [1], independente una de alta s-au dovedit a fi insuficiente. Savanţii tot mai frecvent se conving că securitatea şi dezvoltarea trebuie unite, fuzionate într-un tot întreg, ridicând astfel nivelul conceptual al securităţii până la cel general ştiinţific sau chiar până la categoria filosofică de dezvoltare [2]. Altfel spus, în ştiinţa filosofică apare o nouă direcţie – filosofia securităţii (sau problemele filosofice ale securităţii).
În toate ţările lumii în prezent (inclusiv în România şi în Republica Moldova) asigurarea securităţii se realizează prin paradigma (sau în modelul) dezvoltării indurabile. O aşa orientare tradiţională în domeniul securităţii se confruntă tot mai mult cu diverse obstacole şi în principiu este lipsită de perspective, deşi resursele financiare şi administrativ-organizaţionale alocate în această direcţie a activităţii umane sunt în continuă creştere. În acest context este necesar a conştientiza conceptual neeficacitatea abordării tradiţionale a ideii asigurării securităţii în toate formele sale, precum şi pentru toate obiectele (omenire, biosferă, stat, socium, personalitate) şi a elabora o nouă abordare teoretico-metodologică faţă de această problemă vitală extrem de importantă la etapa actuală de dezvoltare a societăţii.
Abordarea resurso-utilitaristă recent practicată direcţionată spre o distrugere a nişei ecologice planetare şi care justifică confruntarea socium-urilor din cauza resurselor, este necesar să fie substituită cu o abordare biosferico-ecologică, iar în perspectivă cu una biosferico-noosferică a dezvoltării şi a asigurării securităţii globale. În locul strategiei sporirii economice (paradigma dezvoltării indurabile), ce cauzează distrugerea mediului şi a tuturor formelor de viaţă, trebuie să vină strategia de supravieţuire în comun, de protejare a omenirii şi biotei naturale, de securitate a civilizaţiei şi biosferei. Natura va fi analizată nu doar ca un mediu extern şi inert, care este influenţat de om, dar ca o componentă activă în relaţia socionaturală (şi nu doar socială), ce limitează considerabil activitatea umană.
E simplu de înţeles principiul unei astfel de abordări: aici e vorba de implementarea sistemelor şi proceselor social-economice în natură drept fundament firesc al activităţii vitale a omenirii şi asigurarea securităţii celei din urmă. Societatea este un fragment esenţial al naturii, chiar dacă se deosebeşte substanţial de o mare parte a ei, şi înainte de toate de cea primitivă. De fapt aici se are în vedere dezicerea de la concepţia pur social-economică, tradiţională a dezvoltării pe viitor. Dacă vom analiza natura ca obiect al cercetării ştiinţifice, atunci aceasta va fi o abordare mult mai largă şi complexă – socionaturală, şi nu doar una economică sau social-umană. Devine iniţial sistemul socionatural, ce se dezvoltă în comun acord cu legile biosferice “externe”, în locul unui sistem social-economic izolat de natură care se dezvoltă doar după principiile sale “interne”. În acest sens, o abordare metodologică mult mai largă, adecvată cercetării problemelor dezvoltării durabile şi securităţii globale, devine cea socionaturală şi nu cea socială, cum s-a menţionat [3].
Aplicarea unei metodologii mult mai ample şi sistemice în problema dezvoltării durabile invocă concluzii netriviale în diferite domenii. Spre exemplu, abordarea socionaturală în domeniul economic plasează accentul de la discuţiile despre eficacitatea mecanismelor de plan şi de piaţă, despre alternativele proprietăţii private sau celei obşteşti spre problema compatibilităţii oricărei forme social-economice a ei cu natura. Astfel, caracterul adecvat al unei sau altei forme economice pentru biosferă va determina, împreună cu factorii sociali, o temelie nouă pentru existenţa şi dezvoltarea omenirii.
Deoarece paradigma (modelul) dezvoltării indurabile nu ne poate asigura securitatea, este înaintată o nouă doctrină – asigurarea securităţii prin dezvoltarea durabilă [4]. Teoretic prioritatea se va oferi anume dezvoltării durabile şi nu noţiunii de securitate, dat fiind faptul că doar prin cea din urmă şi încă la o interpretare cu sens învechit, nu poate fi asigurată supravieţuirea omenirii şi protejarea biosferei. Unul din principiile majore ale interconexiunii şi interacţiunii securităţii şi dezvoltării durabile în orientarea lor noosferică devine globalizarea procesului de asigurare a securităţii, la care ne vom referi mai detaliat în continuare.
Procesul de globalizare ce se desfăşoară, fără doar şi poate, influenţează considerabil problema securităţii. Devine evident că toate eforturile direcţionate spre asigurarea securităţii unui obiect luat în parte – stat, societate, firmă, socium, persoană ş.a. – trebuie în acelaşi timp să „lucreze” pentru securitatea globală, adică pentru securitatea omenirii, a întregii planete. De aici reiese că securitatea oricărui obiect (subiect) nu poate fi asigurată pe deplin fără a asigura securitatea planetară. Dar deoarece securitatea civilizaţiei depinde de protejarea biosferei, de durabilitatea şi evoluţia ei firească, prin urmare este necesară o asigurare a securităţii mediului natural. Cele expuse mai sus pot fi confirmate prin exemplul securităţii ecologice.
În ultimele trei decenii şi mai ales după conferinţa ONU de la Stockholm cu privire la problemele mediului în toate ţările s-a amplificat interesul faţă de problemele ecologice, în special rezolvarea lor pe propriile teritorii. Ca rezultat al anumitelor succese ale unor ţări (purificarea lacurilor, râurilor, atmosferei, construcţia instalaţiilor de filtrare ş.a.) s-a dovedit că situaţia ecologică globală nu doar că nu s-a ameliorat, dar chiar s-a agravat. Şi acest fapt s-a întâmplat atunci când timp de treizeci de ani pentru rezolvarea problemelor ecologice în lume au fost cheltuite mai mult de două trilioane dolari SUA.
Unii savanţi consideră că tendinţele globale negative cum ar fi supraîncălzirea climei, epuizarea stratului de ozon, reducerea biodiversităţii, pustiirea, impurificarea resurselor acvatice, bazinului aerian al planetei ş.a. s-au agravat într-atât că suntem ameninţaţi de o catastrofă globală, mai mult probabilă la mijlocul secolului al XXI-lea. O dată cu declanşarea ei, bunăstarea ecologică temporară pe un teritoriu separat (ţară, regiune, oraş ş.a.) va fi distrusă de către un cataclism global. Această afirmaţie nu necesită demonstrări speciale, motivul fiind evident.
De exemplu, dacă se va realiza un obiectiv ecologic local, fără un aport pozitiv în soluţionarea problemelor globale, atunci vom fi martorii unei decizii temporare de conjunctură. Este evident că amplasarea unei fabrici (uzine) în afara graniţelor urbane fără modificarea tehnologiilor şi a raportului cu mediul, fără crearea unor instalaţii de purificare ş.a., va influenţa negativ situaţia planetară ecologică şi nu va micşora acţiunea antropogenă asupra biosferei, fapt fără de care este imposibilă tranziţia spre o dezvoltare durabilă şi mai apoi la constituirea noosferei (sferei raţiunii). Să analizăm şi o altă situaţie. Dacă se va iniţia activitatea unei uzine de prelucrare a gunoiului, pornind doar de la interese meschine, atunci transformarea reziduurilor solide în formă gazoasă, cu soluţionarea doar a unei probleme ecologice locale, va agrava considerabil starea atmosferei planetare, amplificând efectul de seră.
Ambele exemple oferite ne demonstrează faptul că acceptarea şi realizarea unor decizii ecologice locale nu corespunde cerinţelor dezvoltării durabile. Cauza divergenţei create este faptul că, în primul rând, multe decizii locale pentru asigurarea securităţii ecologice pe teritorii limitate (oraş, regiune, ţară ş.a.) contrazice intereselor planetare ale întregii omeniri, iar, în al doilea rând, marea majoritate a deciziilor locale nu micşorează presiunea antropogenă generală asupra biosferei în întregime, ba chiar o amplifică.
Deoarece tranziţia spre o dezvoltare durabilă, spre o civilizaţie noosferică inofensivă [5] este posibilă doar în dimensiuni globale (inteligenţă şi conştiinţă planetară, raţiune şi mentalitate globală etc.), într-un regim de acord coerent al tuturor obiectelor securităţii, atunci orice decizie şi acţiune de asigurare (pentru orice obiect) a ei (securităţii) nu trebuie să contrazică imperativele internaţional-planetare de dezvoltare durabilă. Cele afirmate se referă nu doar la securitatea ecologică, dar şi la orişicare alte forme ale ei, cum ar fi cea informaţională, demografică, economică, alimentară, energetică ş.a. Aşadar, putem concluziona că în limitele paradigmei dezvoltării indurabile nu poate fi asigurată securitatea atât a omenirii în întregime, cât şi a statului în particular, independent de tipul (european, american, rus, chinez ş.a.), după care este preconizată asigurarea acestei securităţi. E necesar a globaliza procesul de asigurare a securităţii, în caz contrar este imposibilă rezolvarea problemei de supravieţuire a civilizaţiei contemporane.
Astfel, la începutul mileniului al III-lea asigurarea securităţii statului, societăţii şi persoanei, a culturii umane în întregime, depinde nu doar şi nu într-atât de obiectul şi subiectul securităţii luate ca atare, cît de etapa de trecere spre o dezvoltare durabilă a omenirii în ansamblu. Cele expuse ne confirmă încă o dată, în opoziţie cu tradiţiile precedente, că orice procese şi direcţii de globalizare (informaţionale, cultural-lingvistice, financiare, comerciale ş.a.) trebuie să lucreze pentru o dezvoltare durabilă globală coerentă, şi nu pentru un model de civilizaţie învechit. Cu alte cuvinte, procesul de asigurare al securităţii a oricărui obiect, inclusiv şi a întregii planete, trebuie să fie globalizat, adică globalizarea şi în acest context trebuie să devină un factor major în realizarea securităţii şi tranziţiei spre o dezvoltare durabilă.
Argumentele prezentate ne indică caracterul de sistem al asigurării securităţii prin dezvoltarea durabilă, deoarece aspectele global, regional, naţional-teritorial şi local sunt unite într-un tot întreg sistemic, dar pe baza unor imperative planetare. Caracterul sinergetico-sistemic al dezvoltării durabile se mai manifestă şi prin faptul că sintetizează într-un sistem integru cel puţin trei sfere ale activităţii umane: - economică, socială şi ecologică, astfel creând efectul sistemic al dezvoltării durabile necunoscut anterior. Spre deosebire de modelul dezvoltării indurabile, bazat pe securitatea economică (economia de piaţă) [6], modelul dezvoltării durabile este orientat prin integritatea sa sistemică spre realizarea, cel puţin, a trei scopuri comune: asigurarea eficacităţii economice, echităţii sociale şi a imperativelor ecologice, care în ansamblu vor purcede spre o securitate durabilă (durabilitate inofensivă) în proporţii globale, bazându-se pe un nou model al economiei, pe modelul biosferico-noosferic [7].
1. A se vedea, de exemplu: Teodor N. Ţîrdea. Securitatea ca noţiune fundamentală a noosferologiei // Progresul tehnico-ştiinţific, Bioetica şi Medicina: probleme de existenţă umană / Materialele Conferinţei a VI-a ştiinţifice internaţionale. 25-26 aprilie, 2001. Red. ştiinţific acad., d.h.ş.f. Teodor N. Ţîrdea. Chişinău, 2001, p. 20-23
2. A se vedea, de exemplu: Урсул А.Д. Устойчивое развитие и проблемы безопасности // Безопасность. 1995. № 9; Teodor N. Ţîrdea. Elemente de informatică socială, sociocognitologie şi noosferologie. Chişinău, 2001, p. 178-180; 183-187.
3. A se vedea mai detaliat: Teodor N.Ţîrdea. Natura umană şi geneza problemelor globale: aspecte sociofilosofice şi metodologice // Filosofia, Sociologia, Politica şi tînăra generaţie / Materialele Conferinţei internaţionale. 8-9 octombrie 2003. Coordonator Vasile Ţapoc. Chişinău, 2003, p. 106-112.
4. A se vedea: Урсул А.Д. Обеспечение безопасности через устойчивое развитие // Безопасность Евразии. Журнал высоких гуманитарных технологий. M., 2001. № 1. С.409-468.
5. A se vedea: Teodor N.Ţîrdea. Noosferizarea ca mecanism de o maximă importanţă în realizare a trecerii la civilizaţia durabilă // Anale ştiinţifice ale USMF “Nicolae Testemiţanu” din R. Moldova. Vol. 1. Probleme medico-biologice, farmaceutice şi de sănătate publică (igienă, epidemiologie, management). Zilele Universităţii. 17-18 octombrie 2002. Ediţia III. Chişinău, 2002, p. 609-617.
6. Mai detaliat despre aceasta a se vedea: Teodor N.Ţîrdea. Securitatea economică şi dezvoltarea inofensivă // Anale ştiinţifice ale USMF “Nicolae Testemiţanu” din R .Moldova. Vol. 1. Probleme medico-biologice, Farmaceutice, de Sănătate publică şi management. Zilele Universităţii. 16-17 octombrie 2003. Ediţia IV. Chişinău, 2003, p. 478-482.
7. A se vedea: Цырдя Т.(Ф.)Н., Урсул А.Д. Переход от рыночной к биосферно-ноосферной экономике – требование модели устойчивого развития // Afaceri electronice: teorie şi practică. Chişinău, 2001, p. 186 -190.